duminică, 2 septembrie 2012

Liverpool vs Arsenal

  
   Liverpool o întâlneşte astăzi pe Arsenal, într-un meci ce se anunţă foarte interesant. Ambele echipe au parte de un început slab de sezon, atât cormoranii cât şi tunarii dorindu-şi să obţină prima victorie din campionat în această a treia etapă.

   După ce a pierdut două puncte cu Manchester City etapa trecută şi după o calificare cu puţine emoţii în grupele Europa League, sperăm ca Liverpool să obţină cele 3 puncte în duelul cu rivalii de la Arsenal. În ultimele 5 meciuri de Premier League disputate pe Anfield între cele două echipe Arsenal a câştigat de 2 ori, iar celelalte 3 meciuri s-au terminat la egalitate. Aşadar Liverpool nu a mai câştigat demult acasă împotriva londonezilor, sperăm să o facă astăzi.

   Daniel Agger va reveni după ce etapa trecută a fost suspendat din cauza cartonaşului roşu primit în prima etapă, iar Sahin ar putea debuta pentru Liverpool ( mai ales după ce Lucas s-a accidentat şi va lipsi între 2 sau 3 luni ) chiar împotriva echipei care l-a dorit atât de mult în această vară şi care a fost foarte aproape să-l transfere. Assaidi ar putea să-şi facă şi el debutul în acestă etapă.

   Meciul va începe la ora 15:30 şi va fi transmis în România de Digisport 2.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.